Picături pentru eliminarea paraziților Bactefort: revizuiri, adevăr sau mituri?

De infectarea cu viermi intestinali nimeni nu este protejat – nici copiii, nici adulții. Iar riscul infecției crește în cazul în care în casă trăiesc câini sau pisici. Anume într-o astfel de situație s-a pomenit și familia mea. Nouă ne-au ajutat picăturile Bactefort, dar despre tot vă povestesc treptat…

Casă pe pământ, doi câini și trei pisici, copiii mereu se joacă în nisip. Ca rezultat – ambilor li s-au depistat viermi în timpul unei investigații de rutină. Cine sau ce a fost sursă de infectie – e greu de spus. Însă tratamentul urma să-l primească întreaga familie, inclusiv animale. Așa este legea. Și cred că e bine. Numai că o neplăcere am avut – nicidecum nu puteam găsi un medicament potrivit. Pe de o parte, era de dorit ca acesta să aibă un spectru larg de acțiune, pe de altă parte – să nu producă efecte secundare. Copilașii mei sunt alergici, așa că aleg cu prudență sporită toate substanțele sintetice. Știind acest lucru, medicul nostru de familie ne-a recomandat să ne îndreptăm atenția spre un astfel de mijloc ca picăturile Bactefort. Acesta este un medicament nou, destinat pentru eliminarea viermilor intestinali. Doamna ne-a dat o broșură, dar ne-a avertizat, că în farmacii cumpărarea acestor picături este problematică. E mai bine de a le comanda prin intermediul Internetului.

Utilizarea preparatului Bactefort contra paraziților

Acasă am început să caut informații despre medicamentul recomandat în rețea. Se pare, că Bactefort pentru paraziți are comentarii contradictorii. Unii cred că este o înșelăciune, alte persoane scriu recenzii entuziasmate reale, inclusiv din partea medicilor. Și cum să nu te pierzi? Dar m-am gândit că doctorul nostru (are mai mult de 20 de ani de experiență) nu poate să greșească, așa că ar trebui în continuare să caut mai multe date și informații. Ca urmare, pe unul din forumuri, pe care l-am accesat din întâmplare, am găsit un link către un web-site, care s-a dovedit a fi unul oficial. Anume acolo am fost în stare să găsesc toate informațiile de care am avut nevoie – și compoziția, și mecanismul de acțiune, și metodele de aplicare.

Mecanismul de acțiune al Bactefort pentru paraziți

Bactefort are următoarele efecte:

  • coleretice;
  • diuretice;
  • laxative;
  • de stimulare a peristaltismului;
  • de îmbunătățire a digestiei;
  • sporește pofta de mancare.

Toate aceste proprietăți sunt orientate spre eliminarea cât mai curând posibilă a paraziților, care au nimerit în organism. Nu trebuie să uitați nici de toxinele acumulate în timpul aflării parazitului în organismal uman. Pe o perioadă îndelungată de timp helminții otrăveau tot corpul, și acum este necesar să scăpați de ei. Prin urmare, preparatul ne curăță, de asemenea, și de substanțe nocive.

Compoziția medicamentului Bactefort

În componența preparatului se regăsesc cinci plante medicinale, cunoscute pentru proprietățile lor antiparazitare:

  • vetricea are efect antihelmintic și coleretic, este eficientă în cazul infectării cu viermii rotunzi;
  • pelinul la capitolul eficienței împotriva infestărilor parazitare este analogic vetricei, deoarece îmbunătățește apetitul;
  • frunzele de mesteacăn ajută să scăpați de viermi mici rotunzi, iar datorită acțiunii diuretice ajută la eliminarea produselor reziduale toxice, produse de viermi în corpul uman;
  • frunzele de nuc verde curață intestinele de paraziți, au un efect laxativ;
  • ghimbirul – este cel mai puternic mijloc împotriva larvelor diferitor viermi, în plus, conține o cantitate mare de substanțe nutritive, atât de necesare pentru organismul, care a suferit din cauza insuficienței de vitamin în urma invaziei helmitice

.

Aceste ingrediente naturale combină mai multe calități similare. Toate conțin amărăciune și substanțe care acționează asupra sistemului nervos al parazitului, cauzând paralizia lui. Ca urmare, acesta iese din organism prin masele fecale. În plus, unele plante au o acțiune diuretică, laxativă si coleretică. Toate acestea contribuie la eliminarea rapidă nu numai a dăunătorilor, dar și a substanțelor nocive – toxinelor formate în timpul vieții helminților.

Compoziția din cele cinci plante ajută la eliminarea paraziților și a larvelor acestora nu numai din intestine, dar și din alte organe. În plus, preparatul este eficient împotriva giardiei și alte tipuri de protozoare. Dar despre aceasta va fi o conversație separată.

Administrarea corectă a acestui medicament


Medicamentul Bactefort este disponibil sub formă de picături, un flacon conține 10 ml. Este un preparat cu formulă concentrate, care trebuie diluată cu apă înainte de administrare. Concentratul are o culoare maroniu-portocalie bine distinctă, iar gustul este amar.

Cum se prepară corect:

  • de administrat medicamentul în următoarea proporție: 20 de picături pe 100-150ml de apă potabilă;
  • preparatul se administrează o singură dată, înainte de masă.

Nimic complicat. Am dizolvat medicamentul pentru fiecare membru al familiei în apă la temperatura camerei și le-am dat băutura pe stomacul gol. Cu câteva zile mai târziu, toți membrii familiei au dat probele de analiză la helminți. Și toți am avut rezultate negative. Treptat s-a îmbunătățit bunăstarea copiilor. Ei au început să mănânce mai bine, le-a apărut pofta de mancare. A dispărut nuanța pală a pielii, și chiar s-au retras alergiile. Copiii nu mai răceau atât de des. Se pare, că pentru multe eșecuri ale organismului au fost de vina anume helminții și substanțele toxice, pe care aceștea le emanau.

Bactefort – adevăr sau mit?

Avantajele Bactefort și de unde îl putem procura?


Medicul nostru de familie ne-a sfătuit, ca la fiecare câteva luni să efectuăm profilaxia helmintiazei. Am decis să utilizăm în continuare Bactefort.

Avantajele sale sunt clare pentru mine:

  • compoziție exclusiv naturală, preparatul nu conține ingrediente modificate genetic, coloranți sintetici, arome și alte „chimicate»;
  • componentele sale se potrivesc perfect, se completează reciproc și contribuie la eliminarea paraziților din organism în timp record;
  • medicamentul nu are contraindicații, cu excepția intoleranței individuale pentru unul din componentele sale, precum și nici un efect secundar;
  • Bactefort este inofensiv, acesta poate fi administrat chiar și copiilor;
  • doar o singură utilizare în scopuri terapeutice sau profilactice;
  • medicamentul este certificat în conformitate cu legislația țării;
  • este permisă utilizarea, chiar și fără prescripție medicală.

După ce am încercat picăturile Bactefort pe mine însumi, de acum deseori le recomand prietenilor mei, în special celor care au copii mici. Și nimeni nu a spus vreodată ceva rău despre acest remediu. Mulți au urmat exemplul meu și acum folosesc Baktofort în scop profilactic chiar și pentru membrii gospodăriilor sale.

Separat, vreau să rețineți, că nu trebuie să vă condamnați pentru faptul că la copiii Dvs pot apărea helminți. Micuții mei sunt foarte curați. Dar totuși sunt încă copii. Se joacă pe podea, mîngîe animalele, se plimbă pe stradă. De a-i proteja pe deplin de infectarea cu viermi intestinali este ireal. Chiar dacă ei se vor spăla des pe mâini și vor încerca să respecte alte reguli de prevenire a infectării. Așadar, cea mai bună metodă este – aproximativ o dată la șase luni să le fie administrat preparatul antilemintic. La fel și adulților.

Bactefort este cea mai bună opțiune, nu numai pentru tratament, ci și pentru prevenirea infecțiilor parazitare pentru întreaga familie. Doar că comanda ar trebui să fie făcută doar pe site-ul oficial al producătorului, ca să nu cadeți pradă escrocherilor.

De aici am comandat Bactefort original (site-ul oficial)
Notă a administrației site-ului Parazity.info: acest link este testat și aprobat pentru publicare. Am primit reclamații din partea utilizatorilor care nu au putut accesa site-ul de mai sus pentru a comanda medicamentul. Dacă ați întâmpinat o astfel de problemă – dezactivați AdBlock plugin în browser-ul Dvs.

Fotografia reală a preparatului Bactefort pentru paraziți

Prețul Bactefort poate varia nesemnificativ. Acesta depinde de faptul dacă pe site se desfășoară promoții, sau medicamentul este vândut la prețul integral în acest moment.

Version for Romania and Moldova (pentru România și Moldova).

УжасноПлохоСреднеХорошоОтлично (голосов: 100, в среднем: 4,80 из 5)
Loading...Loading...

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *